4 accesorii indispensabile pentru călcat

O masă de călcat practică și rezistentă și un fier de călcat performant nu sunt singurele lucruri de care ai nevoie pentru ca hainele tale să fie călcate perfect. Pe lângă timpul și răbdarea pe care le investești în acest proces, trebuie să ții cont și de performanța fierului de călcat și de proprietățile speciale ale materialelor sensibile.

Întreținerea fierului de călcat

În primul rând trebuie să acorzi o atenție deosebită fierului de călcat. Ca oricare dintre electrocasnicele mici, fierul de călcat trebuie întreținut pentru ca rezultatele să fie în permanență excelente. Cea mai importantă componentă a unui fier de călcat, talpa, se deteriorează în timp din cauza particulelor care se pot lipi de aceasta. Curățarea tălpii poate presupune un proces foarte riguros și este exclusă folosirea unor produse abrazive care pot zgâria talpa. Dacă stratul protector al tălpii este deteriorat, aderența scade și riscați să vă ardeți hainele preferate. Pentru a curăța talpa fierului de călcat de impurități și pentru a păstra stratul protector intact, batonul pentru curățare este cea mai buna soluție. Batonul îndepărtează cu ușurință toate particulele de pe talpa fierului de călcat.

Curăță fără să zgârie, îndepărtând și cea mai profundă murdărie. În câteva secunde, talpa fierului de călcat va deveni ca nouă. Detartrarea periodică a fierului de călcat este de asemenea importantă. O variantă simplă pentru a evita depunerea de calcar în interiorul fierului de călcat este să folosești apă distilată în locul apei de la robinet atunci când calci. Mai mult, după fiecare folosire a fierului de călcat, rezervorul de apă trebuie golit și fierul trebuie șters pentru a evita depunerea de minerale și ruginirea.

Detartrarea regulată a fierului de călcat va asigura buna funcționare a acestuia și îi va prelungi durata de viață. Uită de soluțiile naturale de curățare a fierului de călcat, cu oțet sau bicarbonat, care pot avea miros înțepător și efecte de scurtă durată și alege o soluție specială pentru detartrarea fierului de călcat. Aceasta va curățam cu grijă și va îndepărta depunerile de calcar din rezervorul de apă și din sistemul de aburi.

Grijă pentru țesături

Călcarea hainelor este o activitate de care nu avem cum să scăpăm oricât ne-am dori. Hainele noastre trebuie să fie impecabile în orice împrejurare. Dacă țesăturile din bumbac sunt ușor de călcat și nu ridică niciun fel de problemă, o atenție sporită trebuie să acorzi țesăturilor fine. Mătasea, catifeaua, voalul, nylonul, lâna sunt materiale care au nevoie de temperaturi mici de călcare. Orice contact direct cu fierul încins ar putea arde imediat țesătura și ți-ai distruge hainele preferate. Pentru acest gen de materiale fierul de călcat are nevoie de un accesoriu, o talpă din silicon.Talpa din silicon pentru fierul de călcat este unul dintre cele mai apreciate produse din gama magazinului online.

Potrivită pentru orice dimensiune de fier de călcat, talpa permite călcarea cu ușurință a tuturor țesăturilor fine. Aceasta previne apariția petelor și a arsurilor și nu lasă urme pe haine după călcare. Bluza ta de mătase preferată va arăta impecabil la următorul eveniment! O altă metodă de protejare a materialelor fine în timpul călcatului este folosirea unei pânze pentru călcat.

Materialele sensibile sunt acoperite de acest strat protector, iar fierul de călcat încins nu va atinge țesăturile în mod direct. Vei evita astfel apariția arsurilor, a petelor și a urmelor care pot rămâne după călcare. Mai mult, pânza este potrivită pentru călcarea detaliilor hainelor, cum ar fi zona nasturilor, mânecile, gulerele, buzunarele etc.

Magazinul online te așteaptă și cu alte accesorii pentru călcat aici.