Contactează-ne: +40 0749 156 857
E-mail: [email protected]

Diqis

Coș de cumpărături 0
0,00 RON
Transport Gratuit dacă mai cumperi de .

sticla

  1. Colectarea selectivă a gunoiului și ce face Brabantia în acest sens
    22
    Sep

    Colectarea selectivă a gunoiului și ce face Brabantia în acest sens

    Managerierea gunoiului şi a deşeurilor menajere devine o problemă tot mai prezentă pe agendele guvernanţilor care trebuie să gândească legi şi directive în această direcţie, dar mai ales pe cele ale activiştilor care susţin cumpătarea şi reciclarea. Problema reciclării nu este una nou întâlnită, însă cu siguranţă devine un subiect sensibil în condiţiile actuale de suprasaturare a gropilor de gunoi şi de utilizare iresponsabilă a deşeurilor, care conduc încet, dar sigur, la poluarea solului, apei şi aerului.

    Există numeroase iniţiative şi reglementări, la nivel european, care îşi propun să stopeze acest fenomen, însă efectul acestora se răsfrânge direct doar asupra spaţiilor publice, nu şi a gospodăriilor personale. Aşadar, ce poate face fiecare dintre noi pentru a sprijini aceste demersuri? Colectarea selectivă a gunoiului este cea mai la îndemână soluţie, pe care fiecare dintre noi o poate pune în practică acasă, cu foarte puţine resurse materiale şi de timp consumate. Reciclarea se realizează

    Citește mai departe
  2. Top 5 produse pentru pasionații de gătit
    21
    Dec

    Top 5 produse pentru pasionații de gătit

    Ce-ai putea să-i oferi unui prieten care-și petrece majoritatea timpului liber în bucătărie experimentând rețete noi? Este întrebarea la care vom încerca să oferim un răspuns în cele ce urmează. Primul pas ar fi să-i faci o vizită și să vezi ce accesorii de ultimă generație și-a mai luat pentru bucătărie.

    Sigur, sigur, a mai găsit ceva nou. Această vizită este un bun prilej să afli și ce își mai dorește. Poate a văzut niște oale din inox sau ustensile minune. Cine știe? Am discutat cu colegii noștri și am întocmit o listă cu cinci produse faine pe care bucătarii chefi aspiranți le-ar aprecia. Un set de oale din inox, gradate Uneori, gătitul înseamnă mai mult decât simț practic; vasele în care se pregătește mâncarea trebuie să aibă un aspect plăcut, care să ofere bucătarului o satisfacție și mai mare decât a preparatelor bine gătite.

    Astfel, setul de oale Elegance, produs de GSW, cuprinde nouă componente confecționate din oțel inoxidabil, cu mânere termoizolate și un aspect elegant. Fiecare

    Citește mai departe