Preparate rapide la cuptorul cu microunde
În secolul vitezei, petrecem din ce în ce mai puţin timp în bucătărie. De cele mai multe ori mâncăm pe fugă sau alegem să luăm masa la restaurant. Prânzul sau cina în familie sunt din ce în ce mai rare, iar poftele culinare de moment sunt satisfăcute cu preparate cumpărate direct din magazine.
Evoluţia tehnologiei a dus la apariţia electrocasnicelor de bucătărie care să ţină pasul cu schimbarea rapidă a modului nostru de viaţă. Dintre acestea, cuptorul cu microunde este vedeta oricărei bucătării moderne. Majoritatea dintre noi folosim cuptorul cu microunde doar pentru a reîncălzi mâncarea sau pentru pregătirea semipreparatelor achiziţionate din supermarket. Puţini sunt însă cei care ştiu că pot folosi ingrediente proaspete pentru a pregăti rapid gustări, micul dejun sau chiar cina.
Odată cu creşterea popularităţii cuptorului cu microunde au apărut şi accesoriile care ne permit să înlocuim total folosirea aragazului sau a cuptorului clasic. Pregătirea unei cine gustoase poate deveni o joacă la sfârşitul unei zile agitate. Dacă nu ai timp sau nu îţi place să petreci prea mult timp în bucătărie, dispozitivul cu două nivele pentru gătire la aburi este ceea ce ai nevoie pentru a-ţi surprinde familia cu un preparat rapid pe placul lor. Gătitul la aburi este una dintre cele mai sănătoase modalităţi de preparare a alimentelor, acestea nu îşi pierd savoarea, vitaminele şi mineralele. Pentru cină, alege carne sau peşte şi legumele preferate. Poţi pregăti preparate complete şi echilibrate în doar câteva minute datorită celor două etaje pentru gatire. Legumele rămân crocante şi îşi păstrează prospeţimea, iar peştele şi carnea se frăgezesc.
Prânzul sau cina nu sunt singurele mese ale zilei care se pot pregăti rapid la cuptorul cu microunde. Micul dejun este cea mai importantă sursă de nutriţie a întregii zile. Majoritatea dintre noi sărim peste această masă din lipsă de timp. Dispozitivul pentru gătitul ouălor la microunde este răspunsul pentru a începe ziua în formă. Fie că optezi pentru ouă tari, moi sau ochiuri, în mai puţin de un minut vei avea un mic dejun plin de proteine.
Eşti adeptul micului dejun franţuzesc? Nicio problemă! Alege să începi ziua cu răsfăţul dulce al gofrelor. Cu forma de gofre pentru microunde, în doar 3 minute vei prepara gofrele perfecte pentru micul dejun. Compoziţia este foarte uşor de pregătit, dar dacă nu ai timp să o prepari dimineaţa, o poţi pregăti de seara.
Pentru un plus de dulce adaugă puţină ciocolată topită. Cum? Cu fondueul pentru microunde.
Cuptorul cu microunde este răspunsul şi pentru nevoia noastră permanentă de a ronţăi ceva. Dacă petreci o seară relaxantă in faţa televizorului ai nevoie şi de o gustare. Alege un film bun şi popcorn. În doar două minute, cu dispozitivul pentru popcorn pentru microunde, vei avea o porţie generoasă de floricele pentru tine şi cei dragi. Poţi alege sa adaugi un vârf de scorţişoară, nucşoară sau zahăr peste boabele de porumb pentru a obţine un desert deosebit. Cu un vârf de cuţit de sare sau cimbru poţi obţine un aperitiv crocant si original. Chipsurile nesănătoase din comerţ pot fi înlocuite cu chipsuri naturale pregătite chiar la tine acasă.
Dispozitivul pentru gătit chipsuri la microunde este potrivit pentru a prepara chipsuri din legume sau fructe, usoare si crocante. În doar 5 minute vei obţine o porţie generoasă de chipsuri delicate din cartofi, morcovi, sfeclă, păstârnac, cartofi dulci, mere, pere, banane etc. Simplu, rapid şi sănătos, chipsurile gătite acasă pot deveni gustarea preferată a familiei tale.
- Septembrie 2023
- Octombrie 2022
- Aprilie 2022
- Decembrie 2020
- Octombrie 2020
- Septembrie 2020
- Iulie 2020
- Iunie 2020
- Aprilie 2020
- Februarie 2020
- Ianuarie 2020
- Decembrie 2019
- Noiembrie 2019
- Octombrie 2019
- Septembrie 2019
- August 2019
- Iulie 2019
- Iunie 2019
- Mai 2019
- Aprilie 2019
- Martie 2019
- Februarie 2019
- Ianuarie 2019
- Decembrie 2018
- Noiembrie 2018
- Octombrie 2018
- Septembrie 2018
- August 2018
- Iulie 2018
- Iunie 2018
- Mai 2018
- Aprilie 2018
- Ianuarie 2018
- Decembrie 2017
- Noiembrie 2017
- Octombrie 2017
- Septembrie 2017
- August 2017
- Iulie 2017
- Iunie 2017
- Mai 2017
- Aprilie 2017
- Martie 2017
- Februarie 2017
- Ianuarie 2017
- Decembrie 2016
- Noiembrie 2016
- Octombrie 2016
- Septembrie 2016
- August 2016
- Iulie 2016
- Iunie 2016
- Aprilie 2016
- Martie 2016
- Decembrie 2015
- Noiembrie 2015
- Octombrie 2015
- August 2015
- Iulie 2015
- Iunie 2015
- Mai 2015
- Aprilie 2015
- Martie 2015
- diqis
- brabantia
- reduceri
- bucatarie
- accesorii bucatarie
- razatoare multifunctionala
- idei
- online
- gadgeturi bucatarie
- brabantia romania
- reducere
- cadouri
- thermos
- geant? termoizolant?
- platou
- cratita
- masa
- oala
- accesorii
- ustensile de bucatarie
- trucuri in bucatarie
- idei in bucatarie
- idei practice pentru bucatarie
- 30%
- gadgeturi de bucatarie
- recipient preparare dressing
- presa usturoi
- cosuri de gunoi
- nunt?
- set tac�muri
- paste
- attraction
- pyrex
- recipient pentru hidratare
- noutati
- uscator
- rufe
- rotativ
- decoratiuni
- casa
- uscator de rufe
- craciun
- tacamuri
- cadou
- inox
- usturoi
- presa
- sticla
- legume
- rasnita