Rețete de smoothie-uri delicioase pentru toamnă
Toamna este colorată nu numai din punctul de vedere al coloritului frunzelor, care înfrumusețează peisajul, ci și din cel al roadelor pomilor fructiferi, îndeosebi.
Dacă te întrebi „De ce?”, avem un singur motiv delicios și sănătos: smoothie-urile! În acest anotimp ai posibilitatea de a combina tot felul de fructe, dar și legume, în funcție de rețeta pe care o vei alege. Cel mai mare avantaj al smoothie-urilor constă în bogăția nutrienților și proteinelor pe care le conține. Și unde mai pui că este foarte rapid de preparat, distractiv și poate înlocui cu succes o gustare dintre mese! Dar cum roadele toamnei sunt bogate, probabil că îți este greu să te gândești la o rețetă ori la ce combinații ai putea face, pentru ca rezultatul să fie pe măsura așteptărilor tale.
Din acest motiv, îți propunem câteva rețete variate și simple.
Prima variantă înglobează mărul, pudra de scorțișoară, untul de migdale, laptele de migdale și tărâțea integrală. Ai nevoie doar de un blender în care să pui toate ingredientele. Prima dată trebuie să torni laptele de migdale, pentru ca smoothie-ul să se omogenizeze perfect.
A doua rețetă are ca ingredient principal para, alături de care se mai pun câțiva fulgi de ovăz, o banană, puțină pudră de sorțișoară, lapte de migdale și tărâțe integrale. Dacă iubești smochinele, atunci combină-le repede cu o pară, o banană, o ceașcă de lapte de migdale și o lingură de tărâțe. Iar pentru a-l savura rece, adaugă și câteva cuburi de gheață. Foarte multe persoane caută rețete în care dovleacul să fie în prim-plan, așa că îți propunem să îl pui alături de o banană, o lingură de miere, o ceașcă de lapte de migdale, câteva smochine, o lingură de tărâțe și una de pudră de scorțișoară.
O altă rețetă delicioasă adună în blender două pere, o jumătate de avocado, o lingură de miere și câteva cuburi de gheață. Un smoothie mai interesant poate fi făcut cu o pară, o jumătate de castravete, frunze de spanac, o ceașcă de lapte de migdale, o lingură de unt de arahide, o linguriță de scorțișoară, o jumătate de linguriță de stevie (ca îndulcitor) și câteva cuburi de gheață. Dacă pui în blender o banană, câteva afine, o pară, suc de mere, o ceașcă de lapte de soia și o linguriță de miere îți va ieși un smoothie delicios! Iubitorii de ciocolată trebuie să știe că pot combina acest dulce (200 de grame) cu o pară, două banane și câteva boabe de cacao, iar rezultatul va fi fabulos. Ingredientele, în mare parte, sunt aceleași, diferite fiind doar fructele pe care alegi să le folosești.
Există o varietate de variante de smoothie-uri de toamnă. Așa că, mai poți combina coacăze, piersici și ghimbir sau mango, pere, ghimbir, banane, semințe de chia, semințe de in, suc de lămâie și iaurt grecesc. Așadar, poți să-ți faci toamna mai delicioasă combinând tot felul de fructe, semințe, legume și, eventual, cuburi de gheață într-un blender, care va face toată treaba în locul tău. Smoothie-ul rezultat poate înlocui cu succes micul dejun sau o oricare altă gustare dintre mese.
Să ai poftă!
- Septembrie 2023
- Octombrie 2022
- Aprilie 2022
- Decembrie 2020
- Octombrie 2020
- Septembrie 2020
- Iulie 2020
- Iunie 2020
- Aprilie 2020
- Februarie 2020
- Ianuarie 2020
- Decembrie 2019
- Noiembrie 2019
- Octombrie 2019
- Septembrie 2019
- August 2019
- Iulie 2019
- Iunie 2019
- Mai 2019
- Aprilie 2019
- Martie 2019
- Februarie 2019
- Ianuarie 2019
- Decembrie 2018
- Noiembrie 2018
- Octombrie 2018
- Septembrie 2018
- August 2018
- Iulie 2018
- Iunie 2018
- Mai 2018
- Aprilie 2018
- Ianuarie 2018
- Decembrie 2017
- Noiembrie 2017
- Octombrie 2017
- Septembrie 2017
- August 2017
- Iulie 2017
- Iunie 2017
- Mai 2017
- Aprilie 2017
- Martie 2017
- Februarie 2017
- Ianuarie 2017
- Decembrie 2016
- Noiembrie 2016
- Octombrie 2016
- Septembrie 2016
- August 2016
- Iulie 2016
- Iunie 2016
- Aprilie 2016
- Martie 2016
- Decembrie 2015
- Noiembrie 2015
- Octombrie 2015
- August 2015
- Iulie 2015
- Iunie 2015
- Mai 2015
- Aprilie 2015
- Martie 2015
- diqis
- brabantia
- reduceri
- bucatarie
- accesorii bucatarie
- razatoare multifunctionala
- idei
- online
- gadgeturi bucatarie
- brabantia romania
- reducere
- cadouri
- thermos
- geant? termoizolant?
- platou
- cratita
- masa
- oala
- accesorii
- ustensile de bucatarie
- trucuri in bucatarie
- idei in bucatarie
- idei practice pentru bucatarie
- 30%
- gadgeturi de bucatarie
- recipient preparare dressing
- presa usturoi
- cosuri de gunoi
- nunt?
- set tac�muri
- paste
- attraction
- pyrex
- recipient pentru hidratare
- noutati
- uscator
- rufe
- rotativ
- decoratiuni
- casa
- uscator de rufe
- craciun
- tacamuri
- cadou
- inox
- usturoi
- presa
- sticla
- legume
- rasnita